“Trei surori”, spectacolul Teatrului Maghiar de Stat Cluj a primit premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2008. Munca regizorului Tompa Gabor a impresionat juriul. Acelasi spectacol a primit si premiul pentru cea mai buna regie.Se pare ca Cehov este un autor ce poarta noroc artistilor de la Teatrul Maghiar. Spectacolul regizat de Tompa Gabor o ia pe urmele piesei „Unchiul Vania”, in regia lui Andrei serban, care a fost marele castigator UNITER in 2007. Teatrul Maghiar, confirma astfel, aprecierile unor critici care considera ca cea mai importanta scena de teatru din Romania se afla la Cluj. Regizorul Tompa Gabor nu se afla in tara, dar a transmis ca se bucura pentru surpriza deosebit de placuta facuta de juriul UNITER. Daca premiile castigate v-au trezit interesul, urmatoarea reprezentatie cu spectacolul „Trei Surori” va avea loc in 9 mai. Spectacolul este subtitrat in limba romana.
Trei surori, spectacolul Teatrului Maghiar de Stat Cluj a fost nominalizat la premiile UNITER in sapte categorii
March 10, 2009
Trei surori, spectacolul Teatrului Maghiar de Stat Cluj a fost nominalizat la premiile UNITER in sapte categorii
S-a facut publica lista nominalizarilor pentru cea de-a XVII-a editie a premiilor UNITER (Uniunea Teatrala din Romania). Conform nominalizarilor din acest an, stabilite de juriul format din criticii Magdalena Boiangiu, Victor Scoradet si Ionut Sociu, spectacolul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Trei surori de A.P. Cehov a fost nominalizat in sapte categorii:
Cel mai bun spectacol – Trei surori
Cel mai bun regizor – Gábor Tompa
Cea mai buna scenografie – Andrei Both
Cel mai bun actor in rol principal – Zsolt Bogdán pentru rolul Versinin
Cea mai buna actrita in rol principal – Imola Kézdi pentru rolul Masa
Cel mai bun actor in rol secundar – András Hatházi pentru rolul Andrei
Cea mai buna actrita in rol secundar – Tünde Skovrán pentru rolul Natasa
Premiile UNITER vor fi decernate pe 13 aprilie, in Sala Mare a Teatrului National “I. L. Caragiale” din Bucuresti.
Unchiul Vania – Cel mai bun spectacol al anului 2007– trei premii UNITER pentru Teatrul Maghiar din Cluj
April 15, 2008
In data de 14 aprilie a avut loc a XVI-a editie a Galei UNITER, in cadrul careia au fost premiate cele mai bune performante teatrale ale anului 2007. Spectacolul Teatrului Maghiar de Stat Cluj Unchiul Vania de A. P. Cehov in regia lui Andrei Serban a fost nominalizat de catre criticii Magdalena Boiangiu, Ion Cocora si Doru Mares in 5 categorii:
Debut – Anikó Pethő, pentru rolul Sonia
Cel mai bun actor in rol principal – András Hatházi, pentru rolul Ivan Petrovici (Vania)
Cea mai buna scenografie – Carmencita Brojboiu
Cel mai bun regizor – Andrei Serban
Cel mai bun spectacol
Conform deciziei juriului final – alcatuit din criticul de teatru Cristina Modreanu, scenograful Dragos Buhagiar, regizorul Sanda Manu, actrita Rodica Negrea si criticul de teatru Victor Scoradet – spectacolul Unchiul Vania a fost premiat in 3 categorii:
Premiul pentru cel mai bun actor in rol principal – András Hatházi, pentru rolul Ivan Petrovici (Vania)
Cel mai bun regizor – Andrei Serban
Cel mai bun spectacol al anului 2007
Premiul pentru cel mai bun actor in rol principal a fost inmanat actorului András Hatházi de catre actrita Maia Morgenstern; premiul pentru regie acordat regizorului Andrei Serban a fost preluat de catre George Banu, iar scrisoarea lui a fost citita de catre scenograful Carmencita Brojboiu. Premiul pentru cel mai bun spectacol a fost inmanat de catre Ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu. Mesajul lui Gábor Tompa a fost citit de catre dramaturgul András Visky.
András Hatházi a fost nominalizat de doua ori la Premiul UNITER: in 2006 la premiul pentru cel mai bun actor in rol secundar (Tamburul, Nebunul – Woyzeck, regia Mihai Maniutiu, Teatrul Maghiar de Stat Cluj), iar in 2007 la premiul pentru Cel mai bun actor in rol principal (Tinker – Purificarea, regia: Andrei Serban, Teatrul National Cluj)
Unchiul Vania de A. P. Cehov este al cincilea spectacol al Teatrului Maghiar de Stat Cluj distins cu premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului, dupa spectacolele Gao Xing Gian: In statie (regia: Gábor Tompa, 1989), Carlo Goldoni: Doi gemeni venetieni (regia: Vlad Mugur, 1996), A. P. Cehov: Livada de visini (regia: Vlad Mugur, 1998), Georg Büchner: Woyzeck (regia: Mihai Maniutiu, 2005).