Wednesday 8th of February 2012
selecteaza limba RO
Login

Remus Lapusan a fost ales presedinte al PSD Cluj

July 10, 2010

Organizatia judeteana a social-democratilor are un nou lider, in persoana lui Remus Lapusan.In prezenta presedintelui PSD, Victor Ponta si a vicepresedintelui Ecaterina Andronescu, Lapusan a obtinut votul a peste 400 de membri.
La fel ca in cazul alegerilor municipale, Victor Ponta, s-a deplasat la Cluj pentru a lua parte la alegerea noului sef al PSD Cluj. Ponta si-a aratat sustinerea pentru ambii candidati, Remus Lapusan si Alexandru Cordos, insa a declarat ca nu va admite greseli la nivelul organizatiei. Odata ajuns lider, Lapusan si-a expus deja planurile de viitor. Iar principalul tel este ca in 2012 la Cluj sa fie ales un primar social democrat.
Desi a fost invins, Alexandru Cordos a declarat ca va face in continuare echipa cu noua conducere.

PSD Cluj-Napoca are un nou lider in persoana fostului subprefect, Mircea Jorj

June 28, 2010

PSD Cluj-Napoca are un nou lider in persoana fostului subprefect, Mircea Jorj. Acesta a castigat cu 134 de voturi alegerile din cadrul organizatiei municipale in fata profesorului universitar, Ioan Bolovan care a strans doar 49 de voturi. La conferinta municipala a PSD a fost prezent si liderul Victor Ponta care a spus ca guvernantii mint in legatura cu majorarea TVA-ului si ca nu este nevoie de o astfel de masura. Primul care a luat cuvantul la alegerile municipale din cadrul PSD a fost Remus Lapusan care a renuntat la functia de lider al filialei municipale. El va candida peste 2 saptamani la alegerile judetene din cadrul partidului. Dar si-a amintit cu nostalgie de buna lui colaborare cu asa numitul „Grup de la Cluj”.Fostul sub-prefect Mircea Jorj l-a devansat pe contracandidatul sau, Ioan Bolovan, cu aproape 100 de voturi. Dupa anuntarea rezultatului, noul presedinte a declarat ca vrea sa “darame” suprematia PDL in Cluj-Napoca si ca va candida la viitoarele alegeri locale. Victor Ponta, care a tinut sa fie prezent la alegerile de la Cluj a mentionat ca marirea TVA-ului nu este o masura viabila in acest moment, ba mai mult nu este nici cinstita.Liderul Social Democratilor spune ca va aduce dovezi cum sunt cheltuiti banii in Romania. Victor Ponta se va reintoarce la Cluj pe 8 iulie cand vor avea loc alegerile judetene in cadrul partidului. Atunci se vor duela printre altii Remus Lapusan si Alexandru Cordos.
Bogdan Marisca a castigat Raliul Clujului dupa o cursa controlat in totalitate. Dupa acest succes, Marisca se distanteaza in clasamentul general la 19 puncte de pozitia a doua. Ghinionistul etape a fost, Marco Temepesta care abandonat din cauza unei probleme tehnice. La grupa A, Vlad Cosma a termiant pe locul 2, iar Danny Ungur pe trei.
Raliul Clujului nu a inceput tocmai bine pentru Bogdan Marisca. Favorit la castigarea etapei, pilotul de la Napoca Rally Academy a reusit doar al cincilea timp in superspeciala de vineri. Hotarat sa nu isi dezamageasca fanii, Marisca a atacat inca din prima proba a zilei de sambata, pe care a si castigat-o. Pilotul clujean a continuat in acelasi ritm, reusind sa distanzete confortabil in fata urmaritorilor. Marisca termina etapa de la Cluj pe prima pozitie la un avans de 37 de secunde, bifand astfel a doua victorie din 2010. Cu acest rezultat, pilotul Napoca Rally Academy acumuleaza 77 de puncte in clasamentul general al Campionatului National de Raliuri, cu 19 mai multe fata de urmatorul clasat. Marele perdant al etapei a fost Marco Temepesta. Chinuit de o defectiune stupida, italianul a fost nevoit sa abandoneze.La grupa A, Vlad Cosma a incheiat cursa pe pozitia secunda, in timp ce Danny Ungur a termiant pe locul trei. Urmatoarea etapa a Campionatului National de Raliuri se va disputa la Sibiu in perioada 16-18 iulie.

Liberalii clujeni strang semnaturi impotriva… saraciei

June 8, 2010

Liberalii clujeni se ghideaza dupa vechiul dicton roman „Vox populi, vox dei”. In opinia lor, nu parlamentarii trebuie sa decida taierea a 25 de procente din salarii si pensii ci chiar cetatenii. Asa ca PNL Cluj initiaza o campanie de strangere de semnaturi “SPUNE NU SARACIEI”, prin care sa ii convinga pe parlamentarii PD-L djn judet sa voteze pentru motiunea de cenzura.
Foile pe care clujenii pot sa le semneze se vor gasi atat in centrul orasului, cat si in mai multe cartiere. Totodata, liberalii spera ca pensionarii sa se alature initiativei si sa porneasca si ei cu liste prin oras.
PNL Cluj si-a propus sa stranga cat mai multe semnaturi, in aceasta campanie.
Senatorul Marius Nicoara va duce semnaturile in Parlament, saptamana viitoare, si spera ca in acest mod sa-i faca pe parlamentarii PDL de Cluj sa voteze cum cere poporul.

Bucurie mare in tabara Partidului Social Democrat Cluj!

February 22, 2010

Bucurie mare in tabara Partidului Social Democrat Cluj! Motivul il stie toata lumea: Victor Ponta, noul lider al social-democratilor. Insa era loc si de mai bine. Presedintele organizatiei judetene, Valentin Cuibus este suparat ca nici un ardelean nu a ocupat functia de vicepresedinte. Dar una peste alta, viitorul suna bine, o spune chiar Vasile Dancu, care nici n-a vrut sa auda de congresul de sambata.
Daca saptamana trecuta, membrii grupului de la Cluj erau rezervati in predictii sau in a spera, de ieri, le-au revenit zambetul pe buze. A castigat un prieten de-al lor.
Liderul social-democratilor din Brasov, Constantin Nita este singura persoana dintr-o organizatie din Ardeal care a ocupat functia de vicepresedinte. Dar si el este moldovean defapt. Asta il nemultumeste pe Valentin Cuibus. In perioada urmatoare vor fi alegeri si la nivel de judete si municipii pentru a stabili noii lideri ai organizatiilor PSD. Asadar, social-democratii clujeni se pregatesc pentru aceste alegeri.

Rares Niculescu nu va ajunge purtator de cuvant al Guvernului

February 13, 2009

Rares Niculescu isi poate lua gandul de la functia de purtator de cuvant al Guvernului! Euro-paramentarul Rares Niculescu a fost implicat intr-o altercatie, la sfarsitul saptamanii trecute, intr-un bar clujean. Partile implicate in incident au venit cu versiuni diferite ale evenimentului, si si-au adus acuzatii reciproce. Premierul Emil Boc a declarat aseara ca singurul statut pe care il va avea in continuare Niculescu este acela de euro-parlamentar. Emil Boc, asteapta concluziile anchetei din urma incidentului, in care a fost implicat Niculescu, pentru a se pronunta in privinta numirii acestuia in functia de purtator de cuvant.

Cine nu a ajuns in parlament

December 4, 2008

Uninominalul nu a fost prieten cu ei! Aflati de mai multi ani in Parlament, cativa dintre alesii Clujului si-au pierdut mandatul, dupa alegerile din 30 noiembrie. De vina ar fi procedura de redistribuire a mandatelor reglementata de legea electorala, care nu da intotdeauna castigator pe cel care are mai multe voturi.
Marii perdanti din Cluj ai votului uninominal sunt fostul negociator sef al Romaniei cu Uniunea Europeana,Vasile Puscas si senatorul UDMR, Eckstein Kovacs Peter.
Vasile Puscas a pierdut mandatul de senator in favoarea lui Marius Nicoara. Cu toate acestea, primul clasat in Colegiul 3 pentru Senat a fost candidatul PDL, Gheorghe Benea. Un alt nume sonor care a pierdut fotoliul de senator este Gheorghe Funar, candidat PRM in Colegiul 4 la Senat. Castigatorul acestui colegiu este social-democratul, Alexandru Cordos. Si liberalii Lucia Morariu, candidat in Colegiul 2 pentru Senat, Horea Dan, candidat in Colegiul 2 pentru Camera Deputatilor si Ion Petran, candidat in Colegiul 3 tot pentru Camera Deputatilor au pierdut sansa de a deveni parlamentari de Cluj, mandatele fiind obtinute, in ordine, de Serban Radulescu, senator, Daniel Buda si Petru Calian, deputati, toti democrat-liberali.

Alegerile de la Cluj nu au adus rasturnari de situatie

December 2, 2008

La Cluj nu au existat rasturnari de situatie! Vorbim despre rezultatele finale ale votului uninominal exprimat duminica. PD-L ramane in fruntea clasamentului, mai ales ca Mihail Hardau, Daniel Buda si Adrian Gurzau au adunat peste 50 de procente.
Dupa centralizarea datelor din cele 588 de sectii din intreg judetul, situatia se prezinta astfel: Partidul Democrat Liberal ramane “liderul uninominalului” la Cluj cu aproape 42 de procente la Senat si peste 39 la Camera Deputatilor. Locul secund este ocupat de PSD + PC, urmeaza apoi UDMR si PNL la diferenta mare.
Rezultatele finale nu au fost deloc imbucuratoare pentru PRM sau PNG. Partidul Romania Mare a adunat pentru Senat 5,63 % din voturi, iar Partidul Noua Generatie 1,86%. Nici la Camera Deputatilor cele doua partide nu stau mai bine, acestea au obtinut un procentaj sub 5 % .
Rezultatele finale pe colegii in Cluj-Napoca arata astfel: pentru Camera Deputatilor, in Colegiul 1, Mircia Giurgiu a castigat detasat cu 48 de procente, fiind urmat de candidatul UDMR Matis Jeno. Daniel Buda, candidatul PDL a obtinut majoritatea voturilor din colegiul 2, iar locul secund este ocupat de social democrata Laura Elena Pop. Si in Colegiul 3 Partidul Democrat Liberal a invins prin Petru Calian care a castigat 42,09 % din voturile alegatorilor, fiind urmat de candidatul UDMR Botond Csoma. La fel ca si in Colegiul 2 si in Colegiul 4 candidatul PDL, Adrian Gurzau, a fost ales de mai mult de jumatate dintre alegatorii sai.
Si pentru Senat, Partidul Democrat Liberal, a adunat cele mai multe voturi. Astfel candidatul PDL din Colegiul 1, Mihail Hardau, a obtinut peste 50 de procente, iar in Colegiul 2, Serban Radulescu tot din partea PDL a castigat cu 47,73 %.
Potrivit Biroului Electoral Judetean Cluj cei trei candidati PDL care au intrunit peste 50% din voturile valabil exprimate vor primi mandatele de parlamentari la prima distribuire, in timp ce restul candidatilor mai au de asteptat pana joi.

Emil Boc il acuza pe premier de abuz in serviciu

October 27, 2008

PD-L il ameninta pe premier! Presedintele PD-L Emil Boc a anuntat ca formatiunea sa va depune o plangere penala impotriva premierului Calin Popescu Tariceanu pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, daca Guvernul va bloca prin Ordonanta de Urgenta majorarea salariilor profesorilor cu 50 la suta. Boc apreciaza ca blocarea deciziei majorarii salariale a cadrelor didactice ar compromite Constitutia si principiile statului de drept, intrucat Parlamentul este autoritatea legiuitoare a tarii. Totodata prim-vicepresedintele PD-L Theodor Stolojan sustine ca intr-o astfel de situatie, democrat liberalii vor initia o motiune de cenzura pentru incalcarea legii fundamentale a tarii.

Liberalii si-au definitivat listele.

October 2, 2008

Liberalii si-au definitivat listele. PNL Cluj si-a prezentat azi candidatii pentru alegerile din 30 noiembrie pentru senat si camera deputatilor. Acestia spera sa obtina, in aceasta formula, cel putin 20 % dintre voturile alegatorilor.
Azi la sediul Partidului National Liberal a fost prezentata oficial lista candidatilor, in functie de colegii, pentru fotoliile de senator si deputat in viitoarea guvernare.
Cu ce se deosebeste lista candidatilor PNL de listele altor partide?
(Vezi stirle video NCN)
Pe lista pezentata azi de liberali exsita si surprize, precum candidatura lui Bogdan Sauliuc, fost vicepresedinte PNG Cluj.
La Camera Deputatilor, candideaza din partea PNL Cuj: Sebastian Moga, Horea Dan, Ioan Petran si Mircea Capusan, iar la Senat, Aurel Netin si Lucia Morariu.

Ploua cu promisiuni si la lansarea programului de guvernare PDL

September 29, 2008

PD-L promite nici mai mult, nici mai putin de 836 de km de autostrada. Liderii Partidului Democrat Liberal au lansat sambata la Cluj sectiunea infrastructura din programul lor de guvernare. Cei mai importanti democrat liberali au criticat dur Guvernul Tariceanu pentru doar cei 5 km de drum ai Autostrazii Transilvania, precizand simbolic ca “Europa se termina acolo unde se termina si autostrazile”.
(vezi stirile video NCN)
Democrat liberalii au acuzat faptul ca in aproape 20 de ani de guvernare post decembrista, in Romania s-au construit mai putin de 100 de km de autostrada. Tocmai din acest motiv, prioritatea viitorului cabinet propus de PD-L si condus de Theodor Stolojan va fi infrastructura din transporturi. (vezi stirile video NCN)
Liderii PD-L nu si-au uitat principalii adversari: Calin Popescu Tariceanu si Mircea Geoana. Presedintele Emil Boc a criticat promisiunile PSD de alocare a unor prime pentru repatrierea romanilor plecati din tara, evocand lipsa conditiilor decente de trai in Romania, gestionate de Cabinetul Tariceanu. (vezi stirile video NCN)
Promisiunile nu s-au oprit doar la infrastructura. Democrat liberalii au ridicat stacheta salariului mediu la nu mai putin de 905 euro, sustinand ca vor reduce o suta de taxe si impozite. (vezi stirile video NCN)
Dar pentru ca toate astea sa fie realizabile, PD-L trebuie sa castige alegerile, rolul militantilor partidului condus de Emil Boc fiind decisiv in urmatoarele doua luni, crede secetarul executiv al partidului, Elena Udrea. (vezi stirile video NCN)
Peste 1200 de membri PD-L din intreaga Transilvanie au participat sambata la lansarea programului de guvernare pe infrastructura, organizat la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj. Evenimentul a fost precedat de un spectacol folcloric sustinut de interpreti cunoscuti ca Sva Negrean Brudascu si Dumitru Farcas.

Ce-si doresc democrat liberalii clujeni de la un viitor Guvern PD-L ? Drumurile judetene, infrastructura comunala, traficul dar si descentralizarea deciziei politice la nivel judetean si local sunt prioritatile alesilor PD-L din Cluj. Componenta programelor sociale nu e nici ea uitata.
Presedintele Consiliului Judetean, democrat liberalul Alin Tise pledeaza pentru descentralizarea administrativa reala a judetelor, in opinia sa doar asa ar putea fi accesate mai usor fondurile europene. (vezi stirile video NCN)
Tise apreciaza ca drumurile judetene, Autostrada Transilvania, dar mai cu seama reducerea distantei de dezvoltare dintre mediul urban si cel rural, sunt obiective ce ar trebui sa preocupe o viitoare guvernare PD-L. (vezi stirile video NCN)
Si municipiul Cluj-Napoca ar avea nevoie de proiecte de infrastructura, sustine unul dintre cei mai noi membri ai PD-L Cluj, deputatul Mircia Giurgiu. (vezi stirile video NCN)
Reprezentantii din Parlament ai PD-L Cluj se arata interesati de componenta sociala a programelor de guvernare ale partidului. (vezi stirile video NCN)
Cluj-Napoca a fost primul oras in care democrat-liberalii si-au prezentat o parte a programului de guvernare pentru alegerile din aceasta toamna, capitolul adus in atentia opiniei publice fiind cel al infrastructurii.