Wednesday 8th of February 2012
selecteaza limba RO
Login

Se pregateste terenul pentru alte parcuri industriale

May 18, 2010

Comuna Feleacu si-a calcat peste decizia luata anul trecut de a iesi din zona metropolitana. Parcurile industriale, Tetaron 4 si 5 pe care Consiliul Judetean vrea sa le Construiasca, l-au facut pe primarul comunei sa se razgandeasca. Cele doua zone industriale vor fi ridicate pe niste terenuri folosite in prezent ca pasuni.
Consiliul Judetean Cluj a identificat doua locatii pentru infiintarea parcurilor industriale Tetarom 4 si 5. Este vorba despre doua terenuri in comuna Feleacu, de 85 de hectare pentru parcul IV si 100 de hectare pentru parcul V. Al patrulea parc industrial va fi unul logistic si pentru IMM-uri, iar cel de-al cincilea va fi un parc solar.
La aproape un an dupa ce comuna Feleacu si-a semnat iesirea din asociatia Zona Metropolitana, localitatea este pe punctul sa revina.
Cele doua parcuri industriale ar urma sa fie administrate de societatea Tetarom, care administreaza si restul parcurilor industriale publice din judet – Tetarom I si II in Cluj, respectiv III la Jucu.

Armatura nu se tranforma in… hotel

April 30, 2010

Nu vor sa demoleze fabrica si sa construiasca un hotel, asa cum au fost suspectati, nici gand sa isi reloce productia sau sa intre in insolventa din cauza crizei. Dimpotriva au mai plusat cu 5 milioane de euro in plata datoriilor si achizitia de utilaje moderne. Iar acum vor sa angajeze aproape 20 de tineri ingineri. Este vorba despre o companie din Austria care vrea sa faca istorie la Fabrica de armatura din Cluj.
Criza economica sau faptul ca domeniul imobiliar este la pamant nu i-a descurajat pe austriecii unei mari companii de instalatii din Europa sa investeasca la Cluj. Au cumparat utilaje moderne de aproape un milion de euro si au pregatit planul de bataie pentru anul acesta.
Glinzerer Gerhard, presedinte companie
„ R. – Asadar nu veti construi aici un hotel sau altceva?
GG – nu avem intentia sa facem asta, aici se produce, fabricam echipamente pentru instalatii, iar Fabrica de armatura din Cluj este o fabrica importanta, unde se fac componente de fonta ”
Au fost descurajati, anul trecut, de haul in care constructiile au cazut. Vanzarile companiei au scazut, dar nu s-au speriat.
Pe viitor, la Fabrica de armatura din Cluj, unde se produc singurele instalatii de gaz sau apa din fonta, vor fi si mai multi angajati, in special ingineri, dar si utilaje noi.

Criza financiara, cu parcurile industriale pline

March 2, 2010

Zic ca e criza, dar parcurile industriale din Cluj sunt pline ochi iar Tetarom I, II şi III sunt neincapatoare. Aşadar, Consiliul Judeţean va construi inca doua astfel de parcuri, unul logistic in comuna Baciu, Feleac sau Ciurila şi unul pentru producerea de energie neconvenţionala.
Primul parc industrial de pe Taietura Turcului este ocupat in proporţie de 94,68%, dar Tetarom se pregateşte sa le ureze bun venit altor doi investitori. Aşadar, Consiliul Judeţean are tema de casa.
Şi incubatorul de afaceri de la Tetarom este arhiplin. Chiria redusa şi facilitaţile au atras IMM-urile ca un magnet.
Potrivit autoritaţilor, viitoarele parcuri industriale vor crea la Cluj peste 1000 de noi locuri de munca. Numele investitorilor nu a fost dat, inca, publicitaţii, dar directorul Tetarom, Viorel Gavrea a declarat ca este vorba despre doua investiţii, una de 15 milioane de euro şi alta de 3,5 milioane de euro.

Spatiile industriale au devenit un lux pentru companiile clujene

February 2, 2010

Spatiile industriale au devenit un lux pentru companiile clujene! Aceasta piata a suferit, in ultimul an, o scadere dramatica a preturilor la inchirierea halelor noi. In unele situatii s-a ajuns chiar la scoaterea la vanzare a unor parcele de terenuri, pe care ar fi urmat sa fie dezvoltate spatii logistice. 2009 a fost un an greu pentru piata clujeana a spatiilor industriale. Nu a fost finalizat nici un nou proiect de investitii din cele anuntate a fi incheiate ori demarate anul trecut. Drept urmare, in 2009 a fost inregistrata o scadere dramatica a preturilor la inchirierea halelor noi sau cu suprafete mai mari de 1000 de metri patrati.Astfel ca, multe companii se vad nevoite sa-si restranga activitatea in spatii mai mici si isi renegociaza chiriile. Si, daca in 2007 firmele inchiriau orice, iar in 2007-2008 preturile atingeau si valori de 7 euro/mp in Cluj, spre finalul lui 2009 preturile scazusera deja cu 30%. In ianuarie 2010, piata spatiilor industriale pentru inchiriere se ridica la doua sute de mii de mp, din care 140 de mii sunt ocupati. Cel mai mare grad de ocupare il au spatiile logistice de pe Calea Baciului. Un grad de ocupare de peste 85% il are si platforma industriala Clujana, in timp ce platforma CUG are un grad de ocupare de aproximativ 30%.