Procentul de promovare la bac a fost, anul acesta, cel mai mic din ultimii 20 de ani. Mai mult de o treime dintre absolventii de liceu din judetul Cluj si-au cazut examenul de bacalaureat. Procentul de promovabilitate a fost mic in toate judetele tarii. Totusi, judetul Cluj a inregistrat cele mai multe note de zece la in acest an: 18 elevi au obtinut nota maxima. Examenul de bacalaureat, care tocmai ce s-a incheiat, a fost mai dur ca niciodata. Clujul este, totusi, in topul celor mai buni elevi din tara, cu optsprezece note de 10 dintre cele 24 la nivel national. Cei mai multi dintre elevii de 10, sunt obisnuiti cu rezultatele foarte bune inca din liceu, dupa cum sustin profesorii lor. Cei mai multi dintre candidati, mai exact un numar de 1.059, au cazut proba la Matematica. Nu este cazul Cristinei, una dintre tinerele absolvente a Liceului Teoretic Nicolae Balcescu din Cluj.
Din cei 6735 de elevi inscrisi la BAC, mai mult de jumatate nu s-au mai prezentat la examene. 37 la suta dintre ei au fost declarati respinsi, iar un numar de 49 de candidati au fost eliminati pentru tentativa de fraudare. In judetul Cluj, promovabilitatea a fost anul acesta cu 16 la suta mai mica decat anul trecut. Reprezentantii ministerului Educatiei sustin ca metoda de evaluare aplicat in prezent este, spun ei, “in sfarsit” relevanta.
Cel mai mic procent de promovabilitate la BAC, dar Clujul se mandreste cu cele mai multe note de 10
July 6, 2010
Municipalitatea plateste si anul acesta bursele elevilor
March 2, 2010
Sacul Consiliului Local este fara fund. Sau cel puţin aşa crede ministerul Educaţiei, care obliga municipalitatea şi anul acesta sa plateasca bursele elevilor. Şi unde mai pui ca pe fondul crizei cererile celor mici s-au inmulţit, iar Primaria trebuie sa scoata, anul acesta, din buzunar aproape 1 milion doua sute de lei pentru aceste burse.
Şi anul trecut, Consiliul Local a platit bursele de merit ori bursele sociale ale elevilor clujeni. Dar anul acesta suma este mai mare.Daca ministerul Educaţiei se ascunde dupa deget, iar Consiliul Local face ce poate, o fundaţie sprijina elevii de clasa a VIII-a şi o sa ofere cateva zeci de burse a cate 200 de lei pe luna.in spatele acestui proiect este, defapt, o persoana din Statele Unite care ajuta elevii din Romania.
Pentru a intra in posesia burselor, elevii trebuie sa-şi depuna dosarele la şcolile in care studiaza, şi sa aştepte sa fie aprobate de catre municipalitate. Consiliile vor decide cuantumul burselor in funcţie de bugetul disponibil.
Se dau bani si elevilor de liceu din judetul Cluj
November 9, 2009
Se dau bani elevilor de liceu! Aproape 1500 de elevi din judetul Cluj vor primi lunar cate 180 de lei in cadrul programului „Bani de liceu”. Chiar daca anul acesta numarul doritorilor a scazut, nicio cerere nu a fost respinsa de catre comisia guvernamentala.
1459 elevi din judetul Cluj primesc, in acest an scolar, ajutor financiar de la stat prin programul “Bani de liceu”. Numarul beneficiarilor este mai mic decat in anul scolar precedent, cand au fost inregistrati 1741 de liceeni. Elevii care au fost declarati eligibili vor primi lunar cate 180 lei, pana la sfarsitul anului scolar.
Clujul se afla printre judetele cu cele mai putine cereri. Primele trei judete, in ordinea numarului de beneficiari sunt Suceava, cu aproximativ 10.200, Iasi, cu peste 8.000 si Vaslui cu aproximativ 5.800 elevi.
Elevii vor putea practica sportul pana seara tarziu…in curtea scolii
October 12, 2009
Dupa scoala, tot la scoala! Programul „ After School” o sa-i tina pe elevi peste program la scoala, dar in scop educativ si recreativ. Primaria Cluj-Napoca a facut primul pas in acest sens. Elevii vor putea juca fotbal sau sa faca alt tip de sport pana seara tarziu…in curtea scolii.
Initiativa ii apartine primarului Sorin Apostu si astfel Clujul este primul oras din tara care a luat in serios propunerile premierului Emil Boc de a implementa programul “After School”. Terenul de joaca din curtea scolii va fi accesibil pentru elevi toata ziua.
Elevii vor fi supravegheati pe terenul de fotbal si dupa terminarea orelor de catre un cadru didactic sau de personal didactic.
Examenul de Bacalaureat s-a incheiat
August 28, 2009
Examenul de Bacalaureat s-a incheiat . Peste doua mii de elevi de toate varstele s-au inscris la “bacul de toamana”.
Doar 11 candidati inscrisi la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului de toamna au fost declarati respinsi la proba orala de limba si literatura romana. Din cei 2.042 de canidati inscrisi la formele de invatatmant zi, seral si frecventa redusa, 1.980 au luat examenul, iar 51 nu s-au prezentat. La proba scrisa de la Limba si Literatura Romana 2 candidati au fost dati afara din cauza ca au incercat sa copieze. Interesant este faptul ca din cei 2042 de candidati, peste 200 au varste de peste 25 de ani, unii avand chiar 50 de ani! Doi elevi din Turda au sustinut sesiunea de Bacalaureat din acesta toamna de pe patul de spital. Rezultatele se vor afisa la acest sfarsit de saptamana.
Clujul codas la BAC
July 6, 2009
Doar cinci elevi au obţinut nota 10 pe linie la Bacalaureat. Chiar daca in sesiunea de anul acesta notele au fost ceva mai bune decat anul trecut, judeţul Cluj tot pe un loc codas se afla. Procentul de promovabilitate, inainte de contestaţii este de doar 75 la suta, insa are sanse sa creasca usor, dupa aflarea rezultatelor finale, la sfarsitul saptamanii.
Din totalul de 6.789 de candidaţi care s-au prezentat anul acesta la Bacalaureat, 1.606 au fost respinsi. Potrivit statisticilor, procentul de promovabilitate pentru sesiunea iunie – iulie 2009 nu este prea mare.
Contestaţiile se corecteaza marţi si miercuri in municipiu. Iar pe 9 iulie vor fi afisate rezultatele finale.
Doar cinci candidaţi au reusit sa se descurce de nota 10 la toate probele. Aproape 2.000 de elevi clujeni au obţinut la Bac medii intre 8 si 8,99. Peste 1.500 de absolvenţi de liceu au invaţat foarte bine, dovada este faptul ca notele lor au fost peste 9. Au fost insa si candidaţi care au promovat la limita.
Oricum, anul acesta procentul de promovabilitate a crescut cu 1 la suta faţa de anul trecut. Dupa afisarea rezultatelor finale, se va face public si topul liceelor clujene, in ceea ce priveste promovabilitatea la Bacalaureat.
S-a amanat greva din invatamant … si tezele unice
May 5, 2009
Ministrul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, Ecaterina Andronescu, a declarat aseara ca teza cu subiect unic la Limba si literatura româna va fi sustinuta joi, 7 mai. De asemenea, sindicatele din invatamântul preuniversitar au amanat greva care trebuia sa se desfasoare azi. Sute de mii de elevi si parinti au fost tinuti, cu sufletul la gura de catre doi ministri si patru lideri sindicali. in urma discutiilor dintre acestia s-a hotarât ca teza unica la limba si literatura româna sa fie amânata pentru joi, iar greva a fost deocamdata…“sistata”.
„Am convenit amanarea tezei la Limba româna din data de 5 mai in data de 7 mai si suspendarea grevei planificate pentru data de 5 mai. Restul tezelor se sustin dupa calendarul stabilit. Vreau sa le multumesc liderilor de sindicat, care au inteles cât de greu a fost sa trecem prin aceasta perioada. Faptul ca toti suntem dascali a contribuit la deciziile pe care le-am luat. “a declarat ministru educatiei, Ecaterina Andronescu.
Profesorii au luat decizia de a declansa greva generala de teama ca nu vor mai exista majorari salariale si ca unii ar putea ramâne fara locuri de munca. La sfârsitul negocierilor cu sindicatele, ministrul Educatiei a dat asigurari ca salariile nu vor fi afectate si se va respecta grila de salarizare.
Actiunea de verificare a diplomelor de bacalaureat face victime
April 8, 2009
Actiunea de verificare a diplomelor de bacalaureat, demarata la inceputul anului la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Cluj, face victime. A fost descoperita, deja, prima diploma falsa. Chiar daca este o actiune de rutina, seful ISU Cluj recunoste ca aceasta are legatura cu scandalul diplomelor false de la nivel national.
Toate unitatile de pompieri subordonate Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Cluj sunt controlate in aceasta perioada. Sunt vizati cei peste trei mii de angajati care au intrat in sistem dupa anul 2006, iar controlul este, se pare, unul obisnuit.
Angajatul ISU suspectat ca ar avea diploma falsa este din Huedin, iar acesta si-a depus demisia din motive personale, la sfarsitul lunii martie. Potrivit comandantului ISU, verificarile ulterioare au scos la iveala nulitatea diplomei. Conform legii care reglementeaza statutul militarului, in cazul in care angajatii verificati sunt gasiti vinovati, acestia sunt obligati sa treaca in rezerva. Cazul descoperit in acest an nu este singular la nivelul Inspectoratului.Actiunea va fi finalizata in scurt timp.
Scolile din Cluj-Napoca vor fi dotate cu un buton de panica
January 16, 2009
Scolile din Cluj-Napoca vor fi dotate cu un buton de panica. In caz de incidente si violenta in scoli, paznicul va trebui doar sa apese acest buton si in cel mai scurt timp, un echipaj al Politiei sau Jandarmeriei va sosi la fata locului.
Decizia a fost luata la intalnirea de astazi dintre reprezentantii municipalitatii, inspectoratului scolar Judetean, ai Politiei Municipiului Cluj-Napoca si Jandarmeriei. Prin actionarea butonului de panica, se va permite alertarea imediata a organelor de politie in cazul unei situatii de urgenta.
Pentru combaterea violentei in scoli primarul interimar Sorin Apostu a mai sugerat montarea mai multor sisteme de supraveghere video in incinta institutiilor de invataman din Cluj-Napoca.
Doar 60 de eleve au fost vaccinate pana acum impotriva cancerului de col uterin
December 15, 2008
Campania impotriva cancerului de col uterin continua! Cu toate ca oamenii sunt inca neincrezatori, medicii spera ca acestia se vor razgandi si isi vor vaccina fetitele. Dupa mai bine de doua saptamani de la derularea campaniei, doar 60 de eleve de clasa a patra au fost vaccinate in judetul Cluj.
Asta inseamna ca, deocamdata, in judetul Cluj, din 2800 de fetite, in prima saptamana au fost vaccinate 43. Ulterior, 17 parinti s-au razgandit si si-au dat acordul. Aceasta campanie care s-a izbit puternic de neincrederea oamenilor a dus insa si la alte probleme.
Medicii de familie spun ca au fost asaltati de parinti care doreau informatii si erau neincrezatori in vaccin. Cu toate ca unii s-au informat, majoritatea au ales sa nu faca fetelor vaccinul.
In Romania, in fiecare an, aproximativ 3500 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin. De asemenea, tara noastra este pe primul loc in Uniunea Europeana, in ceea ce priveste incidenta acestui tip de cancer.