Saturday 11th of February 2012
selecteaza limba RO
Login

Organistul de la Biserica Neagra vine la Cluj

October 3, 2008 in Cultural/Monden, Filarmonica, Stirile Zilei by

Organistul de la Biserica Neagra vine sa sustina la Cluj un recital deosebit, un program care propune un periplu in istoria literaturii muzicale pentru orga, incepand cu epoca incununata de Johann Sebastian Bach si pana la capodoperele compozitorului si organistului Olivier Messiaen, care, de la varsta de douazeci si doi de ani si pana la moarte, a cantat la orga bisericii La Trimité din Paris.

Din creatia contemporanului lui J. S. Bach, Johann Krieger, Eckart Schlandt va interpreta Preludiul, Ricercarul, Fuga si Pasacalia in re minor. Creatia titanului Barocului, Johann Sebastian Bach, va fi reprezentata prin trei lucrari, doua corale (Valet will ich dir geben si Schmücke dich, o liebe Seele) si Preludiul si Fuga in mi minor. Dupa un declin al instrumentului in perioada Clasicismului, acesta reinvie in perioada romantica. Reprezentanti ai acestei epoci vor fi Gustav Adolf Merkel, un renumit organist virtuoz al vremii, si Josef Gabriel Rheinberger, personalitate marcanta a epocii, printre altele, profesor al lui Wilhelm Furtwängler.

Din creatia moderna pentru orga, Eckart Schlandt va interpreta Les sources et les oiseaux si Joie et clarté des corps glorieux de Olivier Messiaen, unul dintre cei mai straluciti compozitori in domeniul creatiei de orga a secolului XX. Putini compozitori romani s-au apropiat de acest instrument. Întalnim, in creatia pentru orga, numeroase transcriptii a unor lucrari dedicate altor instrumente. Eckart Schlandt va interpreta doua lucrari enesciene – Andante religioso, in original pentru violoncel si orga, si Toccata din Suita a II-a pentru pian in Re major, op. 10 –, in transcriptie pentru orga.

Stiri similare

Leave a Reply

Pentru a putea adauga un comentariu, va rugam sa va autentificati sau sa creati un cont.