Duminica, 25 ianuarie, de la ora 17 va avea loc in noua sala studio a teatrului premiera pe tara a spectacolului pentru copii Maestrul Csillala de Mária Kozma in regia lui Attila Keresztes. Spectacolul destinat copiilor intre 8-10 ani va fi prima premiera in noua sala studio a teatrului. Autoarea piesei, Mária Kozma, distinsa cu premiul Pro Cultura Hungarica a realizat versinea scenica a basmului pentru copii la cererea Teatrului Maghiar de Stat Cluj.
Personajul principal al piesei este un batran croitor, Csillala, care datorita varstei lui inaintate nu mai primeste nimic de croit, hotaraste sa faca o mantie fantastica. El le scrie tuturor croitorilor din lume si ii roaga sa-i trimita matase, panza, ata, nasturi. El va croi mantaua din aceste materiale. Cine va imbraca aceasta mantie, va fi bun si-i va schimba si pe cei din jur. Cand insa Csillala primeste toate materialele, observa ca acul nu are urechi.
La textul lui Mária Kozma s-au mai adaugat versurile lui Péter Demény si muzica originala semnata de Katalin Incze G.
Distributia: György Barkó, Ervin Szűcs, Ernő Galló, Bence Mányoki, Csongor Köllő, Anikó Pethő, András Buzási, Csilla Varga, Szabolcs Balla, Csilla Albert, Alpár Fogarasi, Balázs Bodolai, Loránd Farkas, Andrea Vindis. Dramaturgia este semnata de: Ottó Bodó A. Decor si costume: Bianca Imelda Ieremias, coreografia: Gabriella Bátori, regia tehnica: Imola Kerezsy. Urmatoarele spectacole vor avea loc luni, 26 ianuarie de la ora 18, sambata, 7 februarie de la ora 17 si duminica 8 februarie de la ora 11.