Orchestra Simfonica a Filarmonicii de Stat „Transilvania” va invita la un nou concert din ciclul „Ludwig van Beethoven” (IV), eveniment realizat in cadrul manifestarilor GALELE MEDICINA, ARTA, CULTURA. Dirijor: Jan Stulen (Olanda), Solist: Andrei Gocan. In program: Concertul pentru vioara si orchestra in Re major, op. 61 si Simfonia a IV-a in Si bemol major, op. 60
Intrare libera!
Dirijorul Jan Stulen s-a nascut in 1942, in Amsterdam, unde a studiat dirijatul, pianul si vioara la Academia de Muzica. Pana anul trecut, el a condus catedra de dirijat a Conservatorului din Maastricht. In 1964, obtine primul angajament la Filarmonica din Münster, Germania, iar in 1966 devine asistentul directorului muzical general, Reinhard Peters.In 1970, Jan Stulen se intoarce in tara sa natala, unde este numit dirijor principal la Nederlands Ballet Orkest din Amsterdam. In 1972, devine director muzical la Nederlands Dans Theater.Din 1976 pana in 1992, Jan Stulen a fost dirijor permanent la Orchestra Radio Hilversum. Acolo, a realizat productiile radio a peste 1000 de compozitii. Repertoriul sau cuprinde o arie stilistica larga, de la Bach, la lucrari de avangarda sau de jazz. De asemenea, a dirijat numeroase concerte pentru tineret, difuzate la televizor.Din 1992, Jan Stulen este dirijor principal la Deutsches Kammer Orchester din Frankfurt, cu care a avut concerte in Italia, Olanda, Germania si fosta Iugoslavia. Ca si dirijor invitat, Jan Stulen s-a aflat la pupitrul tuturor orchestrelor din Olanda, la orchestre din Bruxelles, Londra, Lausanne, Zagreb, Leipzig, Hanovra, Frankfurt, München, Kaiserlautern, Stockholm, Aalborg, Monte Carlo, Venetia, Trieste, San Remo, Milano, Bolzano, Firenze, Koblenz, Giessen, Mannheim, Seul, Atena etc.Prestanta dirijorala a lui Jan Stulen s-a extins si in domeniul operei, unde acopera repertoriul de la Gluck pana la Britten.

Violonistul Andrei Gocan a absolvit ca sef de promotie Royal Academy of Music din Londra, iar acum este student la masterat la Conservatoire National Superieur de Musique din Paris. In anul 2007, Andrei Gocan a fost castigatorul Concursului International de Vioara Jeunesses Musicales si laureat la concursuri internationale de muzica de camera in Olanda si Italia.
Andrei Gocan a inceput studiul viorii la varsta de sapte ani, cu mama sa. Apoi, printre profesorii sai, s-au numarat maestrii Stefan Gheorghiu, Remus Azoitei, profesorul Thomas Brandis, iar acum Boris Garlitsky, la Conservatoire National Superieur de Musiqe din Paris. Andrei Gocan a participat la cursuri de maiestrie ale unor artisti renumiti, precum Maxim Vengerov, Mirian Fried, György Pauk, Zvi Zeitlin, Pierre Amoyal, Bruno Canino, Daniel-Ben Pienaar, Eberhard Feltz, membri ai cvartetelor de coarde Amadeus, Belcea si Maggini, personalitati care au reprezentat o adevarata inspiratie pentru el.
A fost invitat la numeroase festivaluri de muzica de camera, unde i-a avut ca parteneri pe Daniel Adni, Diana Ketler, Sasha Sitkovstsky, Pierre-Henri Xuereb, Genevieve Sommer. Andrei Gocan a sustinut recitaluri in sali renumite, precum St. Martin in the Fields, St. John’s Smith Square, Turner Sims Hall, The Anvil, Salle Cortet. Deasemenea, a fost o placere deosebita pentru el sa sustina concerte alaturi de diferite orchestre, sub bagheta dirijorilor Sabin Pautza, Jochen Wehner, Theo Wolters, Jan Stulen.

Daca pentru pianisti, concertele lui Beethoven, indeosebi nr. 4 si nr. 5 reprezinta piatra de incercare a desavarsirii lor artistice, in repertoriul violonistilor virtuozi de pretutindeni, Concertul pentru vioara si orchestra in Re major ocupa locul de frunte. Urmand celor zece Sonate pentru pian si vioara, Romantelor pentru vioara si orchestra si Triplului concert, Concertul pentru vioara releva pe deplin maiestria cu care Beethoven a stiut sa puna in valoare toata gama resurselor expresive ale viorii.
Introducerea orchestrei din partea I, cu prezentarea temei, incepe cu un motiv de mars la timpani, care va strabate toata sectiunea. Oboiul, clarinetul si fagotul raspund cu delicata tema principala. Vioara solista isi face aparitia cu o scurta cadenta de virtuozitate la prima tema. Cu aceasta, incepe sectiunea de baza din partea I. In dialog cu orchestra, vioara solista isi dezvolta melodia plina de culoare si de viata. La sfarsitul dezvoltarii, intalnim o noua idee muzicala, care, impreuna cu motivul de la timpani, conduce catre repriza, unde tema instrumentului solist apare si mai complexa ca pana acum.
O tema meditativa, pe care viorile o intoneaza in surdina, isi realizeaza intrarea si aduce cu sine caracterul liric al partii a II-a. Unii comentatori au afirmat ca in aceasta melodie se manifesta influenta folclorului rusesc, pe care Beethoven l-a cunoscut intr-o oarecare masura, datorita unei culegeri de cantece publicata in 1790 de catre un cercetator din Praga, Ivan Pratsch. De altfel, se stie ca Beethoven, in celebrele sale cvartete dedicate lui Razumovsky, scrise in aceeasi perioada cu Concertul pentru vioara, a intercalat teme cu carcater rusesc.
Catre finalul acestei parti, sonoritatile orchestrei cresc, iar partea a III-a este atacata direct, fara nici o pauza. Intr-un joc simfonic intre vioara solista si orchestra, acest rondo este strabatut de seninatate si optimism.

Simfonia a IV-a de Ludwig van Beethoven a fost, ca si a VIII-a, mai mult sau mai putin neglijata in salile de concert. In orice caz, ea sta in opozitie atat cu predecesoarea ei, cat si cu simfonia imediat urmatoare, fiind atat de vesela si spontana, pe cat sunt de sobre cele doua. Tot asa cum Simfonia a VIII-a sta, in perceptia publicului, pe o scara inferioara fata de Simfonia a IX-a si Simfonia a VII-a, Simfonia a IV-a a fost umbrita de renumele dobandit de Eroica, pe de o parte, si Simfonia destinului pe de alta.
Beethoven a compus simfonia in toamna lui 1806, in timp ce statea la Palatul Contelui Franz von Oppersdorff. Acesta i-a pus lui Beethoven la dispozitie propria sa orchestra, care cantase deja Simfonia a II-a. Compozitorul a fost de acord sa mai compuna inca o simfonie, pe care, in final, a dedicat-o Contelui. Premiera Simfoniei a IV-a a avut loc la Viena, in cadrul unui concert privat la Palatul Lobkowitz, iar programul a inclus Uvertura Coriolan si Concertul nr. 4 pentru pian (cu Beethoven ca solist).
Cele mai evidente caracteristici ale lucrarii sunt veselia si stralucirea emanate in fiecare masura. Desi este mai putin profunda decat Eroica, Simfonia a IV-a nu face, sub nicio forma, un pas inapoi in problematica stilistica. Desi Beethoven nu folosise o introducere lenta in Eroica, in Simfonia a IV-a a adoptat-o la fel ca in primele doua simfonii (si ca in cateva din ultimele simfonii de Haydn). Ceea ce criticii au taxat ba „bizare” sunt disonantele in jurul carora se construieste introducerea inainte de Allegro-ul bogat din punct de vedere melodic. Partea a doua este un rondo expresiv, iar partea a treia combina de scherzo si menuet, iar sectiunea trio este cantata de doua ori, rezultand astfel o structura de cinci strofe in locul celei traditionale de trei. Simfonia se incheie cu un Allegro dinamic, care face din nou aluzii la Haydn.